Bun venit! > Scoala de Sabat > Trimestrul I - 2013 - La inceput, Dumnezeu… >
Email | Imprimare | 
.
Studiul 7
.


9-15 februarie


   CA ÎNTR-O OGLINDĂ, ÎN CHIP ÎNTUNECOS



Caci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: „El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor”-1 Cor. 3, 19

O ORDINE RETRASĂ

  Studiul biblic actual este filozofic. Lumea noastră, deşi este creată de un Dumnezeu perfect, nu este o lume perfectă. Şi numai cercetarea Bibliei, a Naturii şi a Istoriei poate genera o filozofie care să precizeze adevărata faţă a acestei lumi. Biblia însăşi spune că este o lume a deşertăciunii deşertăciunilor (Ecl. 1, 2) În acelaşi timp, Dumnezeu spune că este o lume creată cu toate aspectele „foarte bune” (Gen. 1, 31. Acest „foarte bune” se referă la faptul că lumea a fost creată în aşa fel, încât să poată exista, la momentul necesar, prin  ea însăşi, în clipa retragerii /Pomului vieţii/. Reproducerea, de exemplu, este un fenomen al creaţiei şi este o măsură naturală „foarte bună” de mentinere a vieţii terestre în condiţiile viitoare postcreaţionale ale morţii.

  Blestemul asupra pământului îşi are de fapt originea în retragerea /Pomului vieţii/ (Gen. 3, 22-24). O manifestare care transformă antientropia terestră în entropie/. Pomul vieţii/ este simbolul care reprezintă asistenţa divină asupra naturii terestre. Retragerea /Pomului vieţii/ este tot una cu retragerea asistenţei divine care determină o dezordine care generează moartea tuturor vieţuitoarelor şi, în primul rând, a omului. Ordinea  naturii este tulburată prin faptul că  asistenţa divină este retrasă. Adică este retrasă /imanenţa/ divină. Deşi pare o teorie deistă, nu este aşa. Trebuie precizat că deismul greşeşte prin faptul că el consideră ca fiind ceva normal sistemul de retragere a asistenţei divine din lumile create, totul bazându-se pe legi (lumea creată ca un ceasornic). Biblia consideră retragerea asistenţei divine ca fiind un accident. Şi Biblia mai spune că, prin Planul de mântuire,  se va readuce /Pomul vieţii /în lumea umană. Deci va reveni asistenţa divină.

  Religia în general, şi religia adventistă în special, declară împotriva Bibliei,  că existenţa terestră actuală este caracterizată prin /transcendenţa/ Divinităţii (creaţiunea din afara Sa) şi prin /imanenţa Divinităţii /(rămânerea în creaţie). Se ştie că prin retragerea /Pomului vieţii,/ se retrage asistenţa divină din lumea terestră, cu alte cuvinte se retrage /imanenţa/ divină. În lumea terestră rămâne numai /tanscendenţa/ divină (creaţiunea din afara Sa).  Dacă ar fi prezente amândouă ( /şi transcendenţa,/ şi /imanenţa/), ar însemna că suntem în antientropie, pe când noi suntem în entropie.//

               Prin retragerea /Pomului vieţii,/ legile naturii rămân în vigoare în toată expresia lor fenomenologică. O lege a naturii este un fenomen al naturii care se repetă în mod absolut (de exemplu: toate corpurile cad, acestea sunt fenomenele pe care noi le considerăm în mintea noastră universale şi repetabile, şi le numim “lege”). Dar pentru ordinea naturiinu sunt suficiente legile naturii. Este necesară şi armonizarea lor. Prin retragerea /Pomului vieţii /dispare sistemul de armonizare a legilor naturii. Un sistem care constă într-un program anumit, în aşa fel încât legile să nu se mai întâlnească în contradicţii şi să genereze conflicte şi catastrofe.

  Naturile entropice, adică în dezorganizare, se echilibrează prin extreme. De aceea toate naturile entropice ajung la o extremă sau alta, ducând la repetarea ciclică (fie a  ciclurilor temperaturilor planetei, fie a ciclurilor catastrofelor naturale, iar în cazul societăţii umane, apariţia fie a ciclurilor religioase diverse, fie a ciclurilor politice sau sociale etc). Mulţi se întreabă de unde este criza economică actuală. Ea este ciclică. Şi se datorează economiei mondiale aflate în entropie. Ea reprezintă raportul entropic dintre instituţiile eonomice şi neadaptarea lor în faţa nevoilor tot mai crescânde ale societăţii. Crizele economice sunt expresia ciclică a reglării prin extreme a bogăţiei omeneşti mondiale (ascensiune economică urmată de prăbuşire economică).

O CREAŢIUNE SPECIALĂ

  Dumnezeu-Creatorii, prevăzând evoluţia lumii umane spre căderea în păcat, au ţinut cont şi au creat viaţa astfel ca să poată exista prin ea însăşi, în condiţiile entropiei. Şi anume: (1) O structură dependentă energetic de lumina soarelui prin sinteza clorofiliană, şi dependentă cultural de lumina soarelui prin sinteza retiniană. (2) O structură vie, deschisă, care să depindă de energia dinafară, prin metabolism sau prin hrană. (3) O structură reproductibilă care să asigure, în mod natural, eternitate vieţii. (4) O structură înzestrată cu sisteme imunitare (umorale şi celulare) pentru apărare individuală. (5) Numeroase şi foarte diverse structuri, denumite specii, de la cele monocelulare la cele pluricelulare. Se naşte în final un sistem viu în care, fiecare specie îşi aduce contribuţia ei la menţinerea vieţii altor specii sau la dispariţia altor specii, pentru  menţinerea unui echilibru natural speciologic.

            Conceptul existenţei lumii terestre prin ea însăşi duce 100% la ideea sau viziunea creaţionistă şi 100% la ideea sau viziunea evoluţionistă. Totul porneşte de la existenţa prin ea însăşi a lumii vii (existenţă care duce la moarte şi la continuarea vieţii prin reproducere). Creaţioniştii consideră că existenţa lumii terestre prin ea însăşi nu înseamnă  şi provenienţă prin ea însăşi şi nici dezvoltarea vieţii prin ea însăşi. Evoluţioniştii consideră, dimpotrivă, că existenţa lumii terestre prin ea însăşi înseamnă şi provenienţă şi dezvoltare prin ea însăşi.  În cadrul acestor dispute filozofice, cele trei noduri gordiene fundamentale ale biologiei – nodul gordian biogenetic (apariţia vieţii), nodul gordian speciogenetic (apariţia speciilor) şi nodul gordian antropogenetic (apariţia omului)– trasează diferenţa dintre cele două concepţii.

 Cu neajunsul de a repeta, tebuie să spunem că, din motive determinate de viaţa terestră complexă, – mai exact de existenţa prin ea însăşi, - lumea actuală se aseamănă deopotrivă şi cu o lume creată şi cu o lume evoluată. Fiecare individ uman are libertatea să-şi exprime în mod propriu cum doreşte să fie: creaţionist sau evoluţionist. O astfel de lume este perfectă din punctul de vedere al existenţei prin sine însăşi, motiv pentru care Creatorul spune întruna – /erau foarte bune/ (Gen 1, 31). În acelaşi timp, o asemenea lume este deşertăciunea deşertăciunilor. Existenţa prin sine însăşi nu este o existenţă perfectă. Ea se bazează pe (1) reproducere naturală (lipsind reproducerea, are loc dispariţia lumii), (2) hrană (lipsind hrana, are loc dispariţia lumii), (3) informaţia ADN corectă (bolile genetice multiple de care depinde viaţa), (4) imunitate (cei cu tulburări de imunitate nu pot trăi), (5) tulburările metabolice ( numeroase tulburări metabolice seceră mii de oameni), (6) ajutorul unei astfel de lumi are loc tot prin sine însăşi pe calea cunoştinţelor şi a tehnicii medicale (anestezia, transplantele, ingineria genetică, vaccinoterapie, antibioticele etc), Se corectează astfel  deficitul lumii umane actuale,  prin cunoaştere, o cunoaştere care se dezvoltă prin sine însăşi în mii de ani de cercetare progresivă.

O LUME EXPERIMENT

    O lume care există prin ea însăşi şi  în care se aplică Legământul mântuirii, este în acelaşi timp, o lume-experiment.

    O asemenea lume are 7 aspecte de degradare fundamentală exprimate prin cele 7 Peceţi (calul alb, calul roşu, calul negru, calul galben, sufletele de sub altar, semnele în soare, în lună şi în stele, tăcerea din cer de aproape o jumătate de ceas împreună cu altarul de aur şi cele 7 trâmbiţe). Aceste peceţi nu pot fi rupte sau declanşate decât de către Cel care Se jertfeşte pentru omenire, punând astfel în aplicare Planul de Mântuire ( Apoc. capitolul 5). Nu este posibilă derularea unei lumi degradate, fără instituirea, în acelaşi timp, a Planului de Mântuire. Un aspect impus de dreptate. Este imposibil să apară prin descendenţă o întreagă lume nevinovată (care este vinovată doar din cauza lumii în care se naşte) fără să aibă la dispoziţie sistemul de salvare: condiţia de salvare (pocăinţa) şi mijlocul de salvare (iertarea pe baza Crucii) , conform cu Luca 24, 47.

    Omul trăieşte într-o lume-experiment din cauza familiei originare şi din cauza propriei sale comportări. Şi i se aplică, din dreptate, Planul de Mântuire. Acesta se aplică lumii descendente, dar şi pentru primii părinţi. Dacă acţiunea de mântuire ar fi din iubire, ar însemna ca întreaga lume să fie mântuită printr-o iertare generală. Din toate punctele de vedere, mântuirea este bazată pe dreptate, având în vedere că mântuirea se aplică lumii descendente.

    Din iubire, jertfa din partea Domnului Hristos pentru mântuire este nejustificată. Numai din dreptate, moartea lui este justificată.

 

    Omul a căzut în păcat, încălcând dreptatea morală a Legii. Omul trebuie să se întoarcă la respectarea dreptăţii morale, şi va primi din partea Domnului Hristos scutirea de dreptatea penală. O dovadă clară că Planul Mântuirii are la bază refacerea dreptăţii, constă în faptul că, numai celui ce se pocăieşte i se poate acorda, prin actul mântuirii, substituirea pedepsei.  Este perioada de Har care se bazează pe dreptatea morală a  pocăinţei umane şi pe dreptatea penală a iertării Domnului Hristos. Judecata divină, în schimb, se face în condiţiile Harului închis şi se bazează exclusiv pe ascultare, în momentul acela nici pocăinţa umană, nici iertarea divină nemaifiind posibile. Cine consideră bazarea Planului de Mântuire pe iubire, nu are rost să creadă în judecata divină, judecată care se bazează pe dreptate. Un asemenea om se înşeală şi pe sine, şi înşeală şi pe alţii.