5-11 decembrie

LEGĂMÂNTUL

         Text de memorat: Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou. (Ier.31,31)                                                                        

Legământul mântuirii sau legământul veşnic ori Marele Legământ este unul singur cu două faze: 1. faza Vechiului Testament şi 2.faza Noului Testament. Biblia vorbeşte de multe legăminte. Dar sunt reluări, cu alte generaţii, ale aceluiaşi legământ sau este vorba despre legământul avramic –Micul Legământ.

Trebuie să ştim ca există şi legământul cu poporul Israel, legământul slujirii ori legământul Avraamic sau Micul legământ. Iată

Legământul cu Avraam:

Acesta este legământul Meu pe care să-l păziţi între Mine şi voi şi sămânţa ta după tine: tot ce este de parte bărbătească între voi să fie tăiat împrejur (Gen. 17,10).

Era poporul Israel pregătitor al Primului Advent, pentru a pregăti condiţiile materiale şi spirituale pentru întruparea Domnului Hristos.  El avea două  legăminte (Marele şi Micul Legământ.).

1.Faza Vechiului Testament (faza 1. a Marelui Legământ) este perioada de timp până la Primul Advent. Adică de la început până la venirea Domnulu Hristos prima oară, până la Cruce. El încă nu era Mântuitor. În această perioadă, mântuirea funcţiona simbolic,prin intermediul jertfei. Prima fază a acestui legământ a fost încheiată cu Adam (legământul adamic). Şi a fost repetat cu toţi patriarhii şi apoi la Sinai, şi cu ceilalţi până la Cruce.

Dacă cineva din poporul de rând a păcătuit fără voie, făcând împotiva uneia din poruncile Domnului lucruri care, nu trebuie făcute şi s-a  făcut astfel vinovat. Şi ajunge să descopere păcatul pe care l-a făcut să aducă o iadă fără cusur pentru păcatul pe care l-a făcut. Să-şi pună mâna pe capul jertfei de ispăşire şi s-o junghie în locul unde se junghie arderile-de-tot (Levit. 4.27-29)

Punerea mâinii pe capul animalului de jertfă era sinonimă sau egală cu pocăinţa (recunoaştera, regetarea păcatului respectiv şi ferirea de a-l mai face)

Junghiera animalului de jertfă era sinonimă sau egală cu iertarea (jertfirea pe Cruce a Domnului Hristos).

Ispăşirea pe Cruce a Domnului Hristos este oferirea mântuirii tuturor, dar acordarea este altceva.El acordă jertfa Sa numai acelora care se pocăiesc şi îşi cer iertare.

-Legea şi Harul sunt cele două elemente fundamentale ale legământului.

Legea nu ne poate mântui,ea nu ne poate decât acuza şi condamna,. Harul este cel care ne mântuieşte.Dar Harul poate acţiona  numai dacă există pocăinţa.

Mântuirea este, în realitate, deconflictualizarea Legii.

Legea ne arată păcatul (Rom,7,7) Fără Lege, păcatul nu există (Rom, 5,13

Harul fără Lege ari fi o absurditae (mântuire fără păcătuire)

Legea fără Har ar fi o anomalie (păcătuire fără mântuire).

Păzirea desăvârşită  a Legii este viaţa fără păcat.Nimeni n-a păzit astfel Legea. Nu ne Mântuim prin Lege. Prin Lege doar ne ferim să păcătuim şi dacă păcătuim şi ne pocăim, Harul ne iartă. Toate păcatele noastre sunt în realitate conflictuări ale Legii, pe care le mântuişte Harul. Noi nu putem respecta Legea singuri, ci numai cu ajutorul Duhului Sfânt

2.Există şi faza Noului Testament a legământului mântuirii. Este perioada de la Primul Advent până la cel de-al Doilea Advent.A fost încheiat cu cei 12 ucenici. Şi cu noi prin Botez. Mai demult, cine se boteza spunea am încheiat Legământul.  Celor care se botează astăzi prin scufundare la bisericile surori (protestante) nu trebuie echivalat de biserica, AZŞ pentru  că Botezl lor nu se face pe baza Legii.  Dimpotrivă, ei se botează cu desfiinţarea Legii. Numai pe baza sângelui Său:

Acesta este sângele Meu, sângele Legământului celui nou

care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor(Mat.26,28)

Condiţiile Harului sunt aceleaşi care sunt şi în faza Vechiului Testament: pocăinţa şi iertarea.

Iertarea este îndreptăţirea prin credinţă, dar îndreptăţirea prin credinţă nu scuteşte de îndreptăţirea prin fapte, de exemplu, dacă suntem iertaţi, că n-am respectat Sabatul, prin îndreptăţirea  prin credinţă, nu înseamnă să nu-l respeactăm în continare (îndreptăţirea prin fapte)

De fapt,îndreptăţirea pin fapte este cercetată la judecată

Fiecare a fost judecat după faptele lui (Apoc.20, 13 u.p.)

Iată, Eu vin curând şi rasplata Mea este cu mine să dau fiecăruia după   fapta lui  (Apoc.22,12)

Fapta, în textele de mai sus, înseamnă îndreptăţirea prin fapte.

De fapt,  pocăinţa însăşi este îndreptăţirea prin fapte sub formă de intenţie.

Aşa dar,  îndreptăţirea prin credinţă nu se opune îndreptăţirii prin fapte; îndreptăţirea prin fapte o precede intenţionat şi o continuă efectiv.

Legământul este promiterea îndreptăţirii prin fapte (pocăinţa) pentru acordarea îndreptăţirii prin credinţă, urmând ca noi să continuăm păzirea Legii lui Dumnezeu (îndreptăţirea prin fapte).

Biblia cere fapte, îndreptăţirea prin fapte; şi noi o desfiinţăm,o atitudine strigătoare la cer.

Legământul în faza a doua conţine:

– Semnul de identificare instituţională

(Porunca a 4-a – Sabatul)

– Semnul de închiere convenţională

(Toate Poruncile -Botezul)

-Semnul de exercitare bipartită: pocăinţă+iertare

(De  călcarea Poruncilor -Sfânta Cină)

-Semnul de verificare juridică

(Judecata divină pe baza Poruncilor)

Studiul 11 – Legământul